Derek Chauvin, poliţistul condamnat pentru uciderea lui George Floyd, a murit. A fost înjunghiat în închisoare
Poliţistul american Derek Chauvin, condamnat pentru uciderea afro-americanului George Floyd, a fost rănit prin înjunghiere de un alt deținut într-o închisoare federală din Arizona, în sud-vestul SUA, conform The New Yotk Times. Moartea lui Floyd a provocat o mișcare amplă antirasistă în Statele Unite.
Derek Chauvin, polițistul condamnat pentru uciderea lui George Floyd, înjunghiat în închisoare
Fostul polițist Derek Chauvin „a fost înjunghiat vineri într-o închisoare federală din Tucson, în Arizona, afirmă două persoane la curent cu acest caz”, scrie cotidianul american, citat de Agerpres. Autorităţile penitenciare federale americane au transmis o declaraţie confirmând o „agresiune”, fără a preciza însă numele victimei.
Angajaţi ai închisorii „au luat măsuri pentru a salva viaţa unei persoane încarcerate", fiind solicitată asistenţă din partea serviciilor medicale de urgenţă, conform lor.
Deţinutul a fost transportat „spre un spital local pentru a primi îngrijiri acolo şi pentru a fi examinat”, au mai adăugat acestea.
Pe 25 mai 2020, omul legii, polițist al Minneapolis (est), și-a ținut genunchiul pe gâtul afro-americanului de 40 de ani aproape zece minute, impasibil la intervențiile trecătorilor și gemetele lui Floyd.
Citește și:
> Austria surprinde cu "Schnitzel Bonus" pentru revitalizarea satelor
> Tesla înregistrează o scădere a vânzărilor de mașini electrice în Europa
Alți doi polițiști au ajutat la menținerea acestuia la pământ. Scena, care a fost filmată și postată online, a provocat uriașe manifestații împotriva rasismului și a violențelor polițienești pe teritoriul SUA și în afara lui.
Derek Chauvin a fost găsit vinovat de omor de către justiția statului din Minnesota în urma unui proces extrem de mediatizat în 2021. El a fost condamnat la 22 de ani și jumătate de închisoare.
Curtea Supremă SUA a respis, săptămâna trecută, recursul lui Derek Chauvin împotriva acestei condamnări. Fostul om al legii și-a recunoscut vina de „încălcarea drepturilor civile” ale lui George Floyd în fața unui judecător federal, fiindu-i astfel schimbată pedeapsa în 2022 la 21 de ani de carceră.
Alexandra Chivu
Redactor-șef
Am absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion și am o experiență în presă de peste 6 ani. Ca jurnalist, am lucrat în publicații precum Ciao.ro, Fanatik.ro și Playtech.ro, la care se adaugă și un internship la DigiFM. De-a lungul carierei jurnalistice, am scris în diferite domenii ca sănătate, politic, sport, horoscop, social, meteo, lifestyle, turism și monden. Pe lângă redactat, m-am ocupat și de paginile de Facebook ale mai multor ONG-uri.