Denis Roabeș, adevăratul motiv pentru care a renunțat la Vocea României: „A fost o decizie luată...”
Denis Roabeș a spus care este motivul pentru care a preferat să renunțe la rolul de antrenor din cadrul emisiunii Vocea României. Ce a preferat să pună pe primul loc!
Denis Roabeș, despre ruperea contractului de la Vocea României
Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că Denis Roabeș a fost antrenor la Vocea României sezonul trecut și nici faptul că a fost apreciat pentru munca sa de către cei din fața micilor ecrane. Mulți au spus că se descurca de minune și erau nerăbdători să îl revadă pe micile ecrane și mare le-a fost mirarea, când au realizat că solistul trupei The Motans nu mai face parte din echipă.
Nu a durat și au început să apară tot felul de întrebări pe marginea acestui subiect, doar că răspunsul artistului din Republica Moldova a întârziat să apară. De curând, el a oferit un interviu în care a vorbit pe marginea acestui subiect și a mărturisit că decizia a fost luată cu mult înainte de a spune lumii întregi ce va face pe viitor. Acesta vrea să se concentreze mai mult pe muzică și chiar dacă experiența de care a avut parte a fost una de pe urma căreia a avut de învățat și care i-a plăcut, faptul că a pierdut atât de mult timp cu filmările nu a fost deloc în avantajul său, deoarece nu avea timp să se mai ocupe de el și de cariera sa la nivelul la care și-ar fi dorit.
Citește și:
> Denis Roabeș, declarație de dragoste pentru soția sa. Artistul a izbucnit în lacrimi
Astfel, a dorit să pună muzica pe primul loc, așa cum se întâmpla și înainte de a accepta să facă parte din proiect și crede că a procedat foarte bine, neavând niciun regret. Pe viitor, vrea să facă un turneu prin țară, dar mai are de muncit în acest sens, pentru că vrea ca fanii lui să se bucure de un show complex, nu doar de un concert simplu.
„Cred că a fost o decizie luată înainte cu mult de a face public acest anunț. Am decis că, cel puțin în anii următori, să pun accentul pe muzică. La Vocea României a fost o experiență foarte faină, foarte vastă, dar mi-a furat foarte mult din timp. Și mi-am dat seama că trebuie să prioritizez fie una, fie cealaltă chestie. Așa că am decis să pun pe primul loc muzica. Pentru că totuși asta fac, pentru asta am venit aici, pentru asta sunt aici!
Am fost prin țară, dar turneu încă n-am făcut. Mai e de lucrat un pic acolo. E posibil să fie atât de complex, încât să îl reprogramăm pentru anul viitor, tot turneul”, a declarat Denis Roabeș, pentru cancan.ro.
Diana Oprișan
Redactor
Am studiat la Facultatea de Comunicare și Relații Publice – SNSPA. Am o experiență în domeniu de peste patru ani și am lucrat pentru publicații precum ZU TV și Spynews.ro, unde am scris în mare parte parte știri din domenii precum showbiz, social, dar și lifestyle. De asemenea, m-am ocupat și de administrarea paginilor de Facebook ale mai multor branduri.