ANM emite o avertizare meteo de vreme rea în România. Se așteaptă ploi torențiale, vânt puternic, lapoviță și ninsoare
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare meteo de vremea rea care va fi valabilă pe întreg teritoriul țării. Se pare că primăvara încă nu și-a intrat total în drepturi.
Avertizare de vreme rea în România. Cât va dura atenționarea
Administrația Națională de Meteorologie a transmis că informarea meteorologică va rămâne valabilă începând de astăzi, între orele 10:00 și 22:00, până miercuri. În această perioadă este vizat întreg teritoriul țării.
În intervalul menționat ploile vor continua în Transilvania, Maramureș, nordul Moldovei și la munte, iar după-amiaza și seara vor fi prezente averse, descărcări electrice și condiții de grindină în Muntenia și Dobrogea. De asemenea, cantitățile de apă vor ajunge la15…20 l/mp și izolat peste 30 l/mp, iar vântul va avea intensificări în mai multe regiuni.
„Cantităţile de apă vor fi de 15…20 l/mp şi izolat peste 30 l/mp. Local şi temporar vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor, cu viteze de 45...55 km/h”, anunţă ANM.
În zona montană, îndeosebi în Carpații Meridionali și în nordul Carpaților Orientali, la altitudini în general de peste 1600 m, rafalele vor depăși 70...90 km/h și vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare.
Citește și:
> ANM: Vremea 1 - 29 mai 2023. Câteva zile cu temperaturi ridicate, apoi se răcește din nou
> Primul episod de iarnă din acest an: jumătate de țară, sub avertizare de viscol violent
Potrivit meteorologilor, în zona montană, în special în Carpaţii Meridionali şi în nordul Carpaţilor Orientali, la altitudini în general de peste 1.600 m, rafalele vor depăşi 70...90 km/h şi vor fi prezente precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare.
Valentina Podgorneac
Redactor
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de trei ani activează în presa scrisă. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației.