Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni indică temperaturi ridicate în sudul României
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o prognoză pentru următoarele patru săptămâni, indicând temperaturi mai ridicate decât cele specifice acestei perioade, în special în regiunile sudice ale României. În săptămâna 17 - 24 iunie 2024, se așteaptă valori termice mai mari pe întreg teritoriul țării, cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în sud. Regimul pluviometric va fi deficitar la nivel național, cu precădere în zonele montane.
Pentru săptămâna 24 iunie - 1 iulie 2024, temperaturile vor fi ușor mai ridicate față de normele specifice în sud, în timp ce în restul țării valorile medii vor fi apropiate de cele normale. Cantitățile de precipitații vor fi, de asemenea, apropiate de cele normale pentru această perioadă.
În intervalul 1 - 8 iulie 2024, se prognozează că temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele specifice în sud, iar în alte regiuni temperaturile vor fi normale. Regimul pluviometric va fi similar celui specific pentru acest interval, la nivelul întregii țări.
Citește și:
> Temperaturi de vară neobișnuite în aprilie
În săptămâna 8 - 15 iulie 2024, mediile valorilor termice vor fi ușor peste normele specifice în sud, iar în restul teritoriului vor fi apropiate de cele normale. Precipitațiile vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă.
Estimările sunt realizate de ECMWF - Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată și se bazează pe media săptămânală a abaterilor temperaturii aerului și a cantităților de precipitații față de media perioadei 2004-2023. ANM subliniază că fenomenele meteorologice extreme de scurtă durată nu pot fi prevăzute cu acest tip de prognoză.