Asociația Montană Carpați lansează proiectul "Plasticul apă nu se face" pentru comunități montane cu ape curate
Asociația Montană Carpați lansează, în perioada februarie - octombrie 2023, proiectul "Plasticul apă nu se face", parte din programul "Cu apele curate", implementat cu sprijinul Lidl România. Inițiativa își propune să crească gradul de conștientizare cu privire la impactul pe care poluarea cu plastic îl are asupra resurselor de apă și să încurajeze publicul să ia măsuri pentru reducerea poluării apelor.
Scopul proiectului este de a proteja și de a promova resursele de apă curate din România prin educarea publicului, implementarea de proiecte și campanii de conștientizare și implicarea comunităților locale în igienizarea unor râuri din zone montane (afluenții râurilor Olt, Jiu, Ialomița).
"Prin lansarea proiectului "Plasticul apă nu se face", dorim să atragem atenția asupra faptului că plasticul este o amenințare serioasă pentru calitatea apei și pentru sănătatea mediului înconjurător. Suntem bucuroși să avem sprijinul Lidl România în această campanie și suntem convinși că împreună putem face o diferență semnificativă în ceea ce privește protejarea resurselor de apă curate", a declarat Oana Blîndu, președintele Asociației Montane Carpați.
Proiectul va avea 3 etape:
În perioada martie - aprilie se va sta de vorbă cu localnicii din zonele de munte pentru a înțelege care sunt motivele din spatele poluării râurilor cu deșeuri și se vor stabili cel puțin două soluții de reducere a poluării (amplasarea mai multor tomberoane, campanii de educație și conștientizare, ridicarea deșeurilor de către firmele de salubrizare într-un ritm suficient de rapid), personalizate pentru fiecare comunitate. Soluțiile vor fi prezentate autorităților, iar Asociația Montană Carpați împreună cu partenerii se vor asigura că cel puțin una este implementată.
Citește și:
> Beneficiază de cele mai bune tratamente dentare în cadrul unei clinici stomatologice premium
> Bucură-te în fiecare zi de sunetul valurilor și de briza mării
> Cazinourile online și abordarea responsabilă: cum să te distrezi fără riscuri nepotrivite
În perioada mai - iulie se vor desfășura activități educative pentru localnici și autorități pentru a crește nivelul de conștientizare și responsabilitate (experimente cu diferite tipuri de deșeuri, ateliere de reutilizare a plasticului, seri de filme și documentare despre natură și biodiversitate, creare de materiale educative) și se vor amplasa panouri educaționale personalizate în locurile cu cele mai mari probleme.
În perioada august - septembrie vor fi derulate acțiuni de igienizare cu fiecare comunitate în parte (colectarea deșeurilor din râuri și din zonele aferente).
Pentru râul Olt și afluenții săi, Asociația Montană Carpați va colabora cu prietenii de la Poveștile Carpaților, care vor coordona toate activitățile din zonele Sâmbăta de Sus pentru râul Sâmbăta, Viștea de Sus pentru râul Viștea și Voivodeni pentru râul Breaza.
Citește și:
> Top 5 preparate pe care trebuie să le încerci din meniul restaurantului Qzeen
> 3 proiecte DYI pentru care nu ai nevoie de materiale costisitoare
> Black Friday la SMART TabbyBoo: Cele mai tari reduceri pentru copii!
Pentru râul Jiu și afluenții săi vor veni în ajutor prietenii de la Asociația pentru Turism Mehedințiul de sub Munte, care vor coordona toate activitățile din zonele Baia de Aramă și Padeș pentru râul Motru și Cerna Sat pentru râul Cerna.
Pentru râul Ialomița și afluenții săi, Asociația Montană Carpați va coordona acțiunile în zonele Moroeni pentru pârâul Ialomicioara și Azuga și Sinaia pentru râul Prahova.
Organizațiile implicate în proiect
Asociația Montană Carpați este o organizație non-guvernamentală înființată în anul 2008 cu scopul de a promova patrimoniul montan al țării noastre, mai ales în rândul tinerilor și al copiilor. Printre obiectivele asociației se numără protecția și conservarea biodiversității, promovarea turismului ecologic și durabil și educația ecologică a publicului.
Citește și:
> De ce să alegi servicii de relocări profesionale pentru următoarea ta mutare
> Unde simți cele mai intense emoții: poker online sau live?
> Nu-ți priva copilul de prezenta ta la masă. Alege un scaun de masă bebe
Asociația Poveștile Carpaților este o organizație înființată în 2017 care crede în valoarea patrimoniului montan al României și susține promovarea turismului montan într-un mod responsabil. Scopul asociației este de a lua inițiativa în ceea ce privește dezvoltarea turismului montan românesc prin proiecte ce duc la conștientizarea valorilor patrimoniului montan, respectiv cabanele cu tradiție din Carpați, traseele montane și obiectivele turistice unice în România.
Asociaţia pentru Turism Mehedințiul de sub Munte este o structură de economie socială înființată în anul 2015 care își propune dezvoltarea turismului în zona montană a județului Mehedinți prin promovarea frumuseților naturale, conservarea ariilor naturale protejate, păstrarea tradițiilor locale, dar și creșterea coeziunii sociale prin implicarea tinerilor în activităţi de voluntariat și crearea unui parteneriat durabil cu autoritățile publice, cu alte asociaţii/ fundaţii.
Citește și:
> Cum facem tranziția de la vară la toamnă?
> Avantaje de joc la pariuri sportive live
> Femeile care au transformat visul unui spital românesc în realitate
Proiectul "Plasticul apă nu se face" este parte din programul "Cu Apele Curate" implementat cu sprijinul Lidl România. Programul reprezintă un apel la implicare în combaterea și prevenirea poluării cu plastic a apelor Dunării și afluenților săi, adresat membrilor comunităților și autorităților publice din localitățile vizate.
Lidl, parte a grupului Schwarz, cu sediul central în Neckarsulm, este una dintre companiile de top de pe piața de retail alimentar din Europa. Lidl este prezent în 32 de țări din întreaga lume și în prezent operează aproximativ 11.200 de magazine și peste 200 de centre logistice în 29 de țări la nivel mondial.
Lidl este un smart discounter care le oferă clienților produse de cea mai bună calitate la cel mai bun preț. În spatele operațiunilor din magazine, din centrele logistice și din sediile centrale stau simplitatea și orientarea către eficiență. Design-ul și structura proceselor standardizate sunt asigurate de către Lidl Stiftung, cu sediul central de la Neckarsulm.
Citește și:
> Temperaturi extreme: Recordul de căldură, depășit în timp record!
> Avertizări meteo: Cod portocaliu și galben în majoritatea regiunilor!
> Descoperă orașele unde poți învăța abilități digitale esențiale
În toate domeniile sale de activitate, Lidl este o companie care acționează cu responsabilitate față de oameni, societate și mediu. Pentru Lidl, sustenabilitatea este metoda prin care își îndeplinește, zi de zi, promisiunea cu privire la calitate.
Alexandra Chivu
Redactor-șef
Am absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion și am o experiență în presă de peste 6 ani. Ca jurnalist, am lucrat în publicații precum Ciao.ro, Fanatik.ro și Playtech.ro, la care se adaugă și un internship la DigiFM. De-a lungul carierei jurnalistice, am scris în diferite domenii ca sănătate, politic, sport, horoscop, social, meteo, lifestyle, turism și monden. Pe lângă redactat, m-am ocupat și de paginile de Facebook ale mai multor ONG-uri.