Showbiz

Oana Lis a ajuns la capătul puterilor. Declarații emoționante despre operație: "E greu, am plâns"

schedule 31 mar. 2023, 10:38

Oana Lis a ajuns la capătul puterilor. Declarații emoționante despre operație: "E greu, am plâns"
Sursa foto: Instagram Oana Lis

Oana Lis simte că a ajuns la capătul puterilor, după ce s-a operat în secret. Deși nu a simțit nevoia să discute despre perioada grea pe care a traversat-o, în primă fază, mai apoi nu s-a mai putut abține și a zis tot ceea ce a avut pe suflet recunoscând că nu îi este foarte greu și că a plâns mult. Iată ce a mai declarat partenera de viață a lui Viorel Lis!

Oana Lis, la capătul puterilor după operație

Oana Lis este o femeie puternică, pe care viața a pus-o de multe ori la încercare și care a reușit să treacă peste toate cu capul sus, dar are și momente în care simte că a ajuns la capătul puterilor și răbufnește. În urmă cu câteva zile bune, vedeta a fost nevoită să se opereze, după ce a aflat că are cancer de piele, dar a preferat să nu vorbească despre perioada dificilă pe care o traversa, doar apropiații ei știind cu ce se confrunta.

Zilele au trecut, iar ea a decis să dea mai multe detalii despre boala de care suferă, despre intervenția chirurgicală pe care a suferit-o și a recunoscut că i-a fost greu. Cu toate acestea, este fericită că oamenii cărora le pasă cu adevărat de ea i-au fost alături și au ajutat-o așa cum au putut. O asemenea problemă îi afectează chiar și pe cei mai puternici oameni, la fel cum s-a întâmplat și în cazul ei.

„Nu e treaba mea ce spun oamenii despre mine. Eu sunt ceea ce sunt și fac ceea ce fac. Nu aștept nimic și accept totul. Și asta face viața mai ușoară. Trăim într-o lume în care funerariile sunt mai importante ca decedatul, căsătoria e mai importantă ca iubirea, aspectul e mai important decât sufletul. Trăim într-o cultură de ambalaj care disprețuiește conținutul.
Pe măsură ce îmbătrânești, realizezi că vrei doar să plângi. Nici măcar din cauza durerii sau a doliului, ci din cauza măreției vieții. Cred că există un copil în noi toți. Eu unul am poza copilăriei în telefon. Sunt un băiețel care se plimbă pe plajă... Mă uit la el și spun: Am reușit, copile!”, a scris Oana Lis, în mediul online.

De curând, partenera de viață a lui Viorel Lis a postat un mesaj emoționant în mediul online, simțind nevoia să spună ce ae pe suflet în care a dat de înțeles că nu este deloc bine și că a plâns mult, în ultimele zile. De asemenea, a transmis că nu așteaptă nimic de la nimeni și că ea este așa cum vrea, iar dacă oamenii nu o acceptă, este doar problema lor. Oana Lis a dorit să tragă și un semnal de alarmă în ceea ce privește lumea în care trăim și speră ca mesajul ei să ajungă la cât mai multă lume.

„Sunt văzută ca o femeie puternică și eu mă simt puternică pentru că fac multe în acest moment din viața mea și am învățat să mă susțin și pe mine, și pe alții. Fetița a devenit femeie. Dar e greu să fii puternic și să te arăți puternic. Cine trece prin asta știe cum e. Numai eu știu de câte ori am plâns la volan mergând. Numai eu știu de câte ori am tras mașina pe dreapta să urlu, să plâng că efectiv nu vedeam drumul de lacrimi. Dar sunt încă pe drum și sunt și foarte multe zile senine”, a mai transmis vedeta.

SONDAJ

Folosiți variantele de round-up și cashback ca să economisiți bani?

Da: 7 voturi
Nu: 18 voturi
Trebuie sa alegeti minum un raspuns!
Trebuie sa alegeti un raspuns!
Camp obligatoriu!

25 useri au trimis feedback

EUR
EUR: 4.9763 RON
-0.00090
USD
USD: 4.6625 RON
0.01140
GBP
GBP: 5.8158 RON
0.01360
HUF
HUF: 1.2637 RON
0.00320
BGN
BGN: 2.5443 RON
-0.00040
CHF
CHF: 5.1291 RON
0.00100
Convertor valutar

Rezultat: ---