Externe

Grevă în Germania. Transportul public va fi blocat. Ce nemulțumiri au germanii

schedule 27 mar. 2023, 08:37

Grevă în Germania. Transportul public va fi blocat. Ce nemulțumiri au germanii
Jaz_Online / Shutterstock

Transportul public din Germania este blocat în prima zi din această săptămână, după ce două dintre cele mai mari sindicate din ţară au anunţat că intră în grevă. Protestul va afecta circulația autobuzelor, metroului, trenurilor, vapoarelor și a avioanelor.

Transportul din Germania, paralizat de o grevă

Două dintre cele mai mari sindicate din ţară au anunţat că luni, vor intra în grevă. Din cauza protestelor, transportul public în comun va avea de suferit. Personalul din transportul public a început o grevă de 24 de ore încă de la miezul nopţii. Potrivit sindicatelor, acestea protestează pentru salarii mai mari pentru a-şi ajuta membrii să facă faţă inflaţiei.

Greva de luni este una dintre cele mai mari din ultimele decenii în Germania. În această grevă s-au implicat cele mai mari sindicate din țară.

Sindicatul Verdi reprezintă în jur de 2,5 milioane de angajaţi din sectorul public, printre care și transportul public şi din aeroporturi. EVG reprezintă aproximativ 230.000 de angajaţi de la Deutsche Bahn, operatorul feroviar naţional din Germania, dar şi ale altor companii de autobuze.

Cu ajutorul acestei greve, sindicaliștii speră să pună presiune pe angajatori înainte de o nouă încercare de negocieri salariale care urmează să aibă loc luni. Sindicatul Verdi vrea să obțină o creştere salarială de 10,5% pentru personal, iar sindicatul EVG țintește o majorare de 12%. Operatorul feroviar naţional al Germaniei, Deutsche Bahn, a condamnat aceste planuri şi le-a declarat ca fiind „complet excesive, nefondate şi inutile".

Referendum la Berlin pentru neutralitatea climatică

Duminică, la Berlina, a avut loc un referendum cu privire la neutralitatea din punct de vedere climatic până în 2030, în loc de 2045. Referendumul însă a eșuat, a anunţat primarul oraşului, Franziska Giffey.

Noua măsură ar fi impus noul guvern local conservator să facă o investiție colosală în energia regenerabilă, eficienţa clădirilor şi transportul public. Dacă la referendum, măsura ar fi primit suficiente voturi, atunci Berlinul devenea unul dintre puţinele oraşe europene importante cu un obiectiv obligatoriu din punct de vedere juridic, si anume de a deveni neutru în privinţa emisiilor de carbon în următorii şapte ani.

Primarul Berlinului a spus că rezultatul "arată că majoritatea berlinezilor consideră, de asemenea, că cererile referendumului nu ar fi putut fi puse în aplicare, nici chiar dacă ar fi fost introduse prin lege".

SONDAJ

Folosiți variantele de round-up și cashback ca să economisiți bani?

Da: 7 voturi
Nu: 19 voturi
Trebuie sa alegeti minum un raspuns!
Trebuie sa alegeti un raspuns!
Camp obligatoriu!

26 useri au trimis feedback

EUR
EUR: 4.9758 RON
0.00060
USD
USD: 4.6712 RON
-0.00250
GBP
GBP: 5.7677 RON
0.04480
HUF
HUF: 1.2603 RON
0.00070
BGN
BGN: 2.5441 RON
0.00030
CHF
CHF: 5.1247 RON
0.01570
Convertor valutar

Rezultat: ---