Showbiz

Au început certurile dintre concurente la „Bravo, ai stil!”. Iris, declarații dure despre Carina

schedule 11 apr. 2023, 11:36

Noul sezon al emisiunii „Bravo, ai stil!” a venit la pachet cu multe schimbări, dar și surprize pentru cei din fața micilor ecrane și chiar dacă telespectatorii au crezut că acesta va fi cel mai liniștit sezon, se pare că fetele încep ușor, ușor să își scoată ghearele și să se atace una pe cealaltată Iată ce s-a întâmplat în cea mai recentă ediție.

Primele certuri dintre concurentele de la „Bravo, ai stil!”

Toată lumea a remarcat și a apreciat frumusețea Carinei, dar unele dintre fete ar fi dat de înțeles că nu are nimic de oferit în afară de frumusețea ei, fapt care a deranjat-o pe concurentă. Totul a început de la câteva declarații pe care le-a făcut Iris la testimoniale despre colega sa, despre care au vorbit chiar și în platoul emisiunii, unde erau pe punctul de a da nașterere unui scandal în toată regula.

„Are ceva de transmis, dar nu transmite nimic decât faptul că e frumoasă pentru stylingul pe care îl face. Ce nu-mi place mie este această promovare a frumosului, să zicem actual. Nu mi se pare naturală, trebuie să promovăm naturalețea, firescul”, a declarat Iris despre Carina, la testimoniale.

Ajunse în platoul emisiunii de la Kanal D2, cele două au discutat pe marginea subiectului, Iris explicându-i Carinei care a fost intenția sa. Se pare că nu i-a pus o etichetă cum că ar fi frumoasă și că nu ar avea nimic de oferit în rest, așa cum au crezut cei care i-au urmărit declarațiile. Roșcata a zis că nu este adevărat deloc tot ce s-a zis și nici nu ar fi subestimat-o

„Carina, nu e adevărat deloc, ți-am zis chiar că ai un corp frumos, tu ești o fată frumoasă, ba chiar ți-am sugerat atunci când ți-am dat sfatul ăla, când ți-am zis că poate ar trebui să mergi în zona Ilincăi, că poate te-ai simți bine. Atât stilistic ți-am zis. În culise ba chiar am insinuat că ești o fată deșteaptă, că îți știi locul, că știi ce să zici, ce să faci, ce să nu faci, că stai cumva departe de toate aceste prietenii care se leagă în concursul ăsta, că fetele pot să fie rele. Niciodată nu te-am subestimat, n-am zis că ești doar o fată frumoasă și atât”, a mai zis Iris.

Deși lucrurile păreau că duc într-o direcție nu tocmai bună, se pare că nu a fost deloc așa, deoarece Carina i-a dat dreptate lui Iris în cele din urmă, spunând că a înțeles ea greșit. Fanii emisiunii sunt extrem de curioși să vadă cum vor decurge lucrurile între ele, în edițiile care vor urma.

„Ok, poate am interpretat eu greșit”, a zis și Carina. 


SONDAJ

Folosiți variantele de round-up și cashback ca să economisiți bani?

Da: 7 voturi
Nu: 19 voturi
Trebuie sa alegeti minum un raspuns!
Trebuie sa alegeti un raspuns!
Camp obligatoriu!

26 useri au trimis feedback

EUR
EUR: 4.9761 RON
0.00010
USD
USD: 4.6567 RON
0.01320
GBP
GBP: 5.7878 RON
-0.01800
HUF
HUF: 1.2649 RON
-0.00200
BGN
BGN: 2.5442 RON
0.00010
CHF
CHF: 5.0938 RON
0.02600
Convertor valutar

Rezultat: ---